Republica Kosovo aniversează 15 ani de la declaraţia sa unilaterală de independenţă, relatează mass-media regională, sub amenințarea unor noi confruntări. ”Asemeni recentelor sale tentative de destabilizare a statelor din regiune, Moscova se folosește în cazul Belgrad-Priștina de toate resursele existente. Aceste instrumente au un dublu rol: păstrarea Serbiei în sfera de influență a Moscovei și devierea atenției internaționale de la acțiunile desfășurate pe frontul din Ucraina” a menționat pentru politicaexterna.ro domnul Dragoș Ioniță, cercetător în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA din București.
Mândrie națională
Pentru majoritatea albaneză din Kosovo, ziua independenţei reprezintă o bucurie şi o mândrie naţională ce semnifică separarea de Serbia, care continuă să considere fosta sa provincie ca parte a teritoriului său şi leagăn al naţiunii şi refuză să-i recunoască suveranitatea.
Între manifestările preconizate pentru vineri se numără o reuniune a guvernului, o sesiune solemnă a parlamentului, o defilare a forţelor de securitate, expoziţii, un târg de carte, concerte şi ceremonii de comemorare a celor căzuţi în războiul din 1998-1999 dintre gherila separatistă şi forţele sârbe.
Kosovo şi-a declarat independenţa la 17 februarie 2008, la nouă ani după un conflict care s-a soldat cu 13.000 de morţi şi s-a încheiat în urma intervenţiei NATO care a obligat Serbia să se retragă din provincie.
De atunci, Kosovo a fost recunoscut de 117 ţări, între ele SUA, Regatul Unit şi majoritatea statelor membre ale UE, dar nu şi de Rusia şi China, ambele cu drept de veto în ONU.
Societăți paralele
Etnicii albanezi şi minoritatea sârbă trăiesc în societăţi paralele, practic fără să interacţioneze, lucru evident în oraşul divizat Mitrovica, unde tensiunile sunt frecvente.
În noiembrie 2022, sârbii au demisionat din posturile publice din nordul Mitrovica, unde sunt majoritari, înfuriaţi de ultimatumul dat de guvernul kosovar care le cerea să folosească numere de înmatriculare auto oficiale ale Kosovo, nu pe cele ale Serbiei.
Pe fondul neîncrederii şi al acuzaţiilor reciproce, UE patronează de un deceniu dialogul dintre Serbia şi Kosovo care a înregistrat puţine progrese, cu toate că normalizarea relaţiilor este condiţia pentru o eventuală intrare în blocul comunitar.
Un nou plan, lansat de Franţa şi Germania la jumătatea anului 2022 şi sprijinit de Bruxelles şi de Washington, pare a fi mai realist şi mai aducător de speranţă, atât pentru preşedintele sârb Aleksandar Vucic, cât şi pentru premierul kosovar Albin Kurti, ambii dând semnale pozitive, pe fondul unei puternice presiuni internaţionale.
”Kosovo nu are prea mult de câştigat, nu există recunoaştere oficială (a suveranităţii), dar ar pierde mult dacă nu l-ar semna, pentru că ar părea că are o atitudine neconstructivă în faţa aliaţilor, în timp ce aceştia cer să nu mai existe vreun alt punct fragil în interiorul Europei, în contextul războiului din Ucraina”, a declarat pentru EFE redactorul-şef al cotidianului Albanian Post, Lirim Mehmetaj.
Fără pretenții teritoriale
Potrivit jurnalistului citat, în plan se menţionează renunţarea la pretenţiile teritoriale ale Serbiei asupra Kosovo, ceea ce ar stopa posibilitatea apariţiei unui conflict în nordul provinciei.
În schimb, Kosovo ar trebui să acorde o oarecare autonomie minorităţii sârbe în domeniile economic, sanitar, al educaţiei şi justiţiei, dar nu şi autonomie executivă, aspect asupra căruia s-a ajuns la un acord în 2013, dar pe care Pristina nu l-a respectat până în prezent, deoarece Pristina cere ca mai întâi Belgradul să-i recunoască independenţa.
Kurti, liderul Mişcării Levizja Vetevendosje! (Mişcarea pentru Autodeterminare!, formaţiune naţionalistă – n.r.) şi-a clădit până acum cariera politică pe opoziţia faţă de acordarea acestei autonomii, pentru că – avertizează el – ar putea provoca divizarea Kosovo, iar în timp ce s-a aflat în opoziţie a organizat proteste violente pentru a se opune unei astfel de decizii.
Potrivit sociologului Artan Muhaxhiri, ”acesta este momentul ideal pentru a ajunge la un acord, acum că Rusia, aliată a Serbiei, este slăbită din cauza războiului din Ucraina”. O situaţie de pe urma căreia, susţine el, ar putea profita Serbia, dacă guvernul său se dovedeşte a fi ”constructiv”, relatează mass-media.
Spațiu geopolitic tensionat
„Balcanii de Vest rămân un spațiu geopolitic marcat de tensiuni și dominat de incertitudini. Cu toate că recentele progrese consemnate politic de Bruxelles oferă speranța unei accelerări a procesului de integrare europeană, evoluțiile de la fața locului reduc din doza de optimism. Într-adevăr, discutăm despre conferirea statutului de candidat la aderarea la UE pentru Bosnia-Herțegovina – stat afectat de o criză politică declanșată (oarecum surprinzător) după încheierea alegerilor generale; în același timp, discutăm despre un reviriment al dezbaterilor privind normalizarea relațiilor Belgrad-Priștina. Ambele situații au un numitor comun – implicarea organizațiilor internaționale (UE și/sau ONU, după caz) și a Rusiei, ca actori ce-și propun proiectarea puterii și „dirijarea” parcursului politic internațional al statelor.
În cazul Bosniei discutăm pe de-o parte despre decizii discreționare luate de Oficiul Înaltului Reprezentant, la câteva minute după închiderea urnelor (2 octombrie 2022) și despre amenințări clare ale Rusiei privind parcursul euroatlantic al Bosniei (februarie 2023). Autoritățile de la Sarajevo, deja scindate pe criterii etnice și ideologice și incapabile să gestioneze multitudinea de crize, se văd într-o situație imposibilă de a „jongla” cu presiuni externe ce amenință securitatea statului, drepturile fundamentale ale cetățenilor și implicit viitorul Bosniei ca stat unitar” a menționat domnul Dragoș Ioniță, cercetător în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA din București.
Relația Belgrad-Priștina
În altă ordine de idei, relația Belgrad-Priștina, deja afectată de numeroasele acțiuni de protest din 2022 (ex. baricadele apărute în nordul Kosovo, controlat de minoritatea sârbă) este pusă la încercare de propunerea franco-germană privind normalizarea relațiilor. Menit a revigora dialogul „amorțit” dintre Serbia și Kosovo, planul prezentat recent a provocat neliniște în cele două cancelarii balcanice, prin includerea (printre altele) unor prevederi referitoare la recunoașterea mutuală a celor două state și garantarea drepturilor minorității sârbe din Kosovo. Astfel, tensiunile bilaterale deja existente au fost dublate de tensiuni interne, formațiunile parlamentare aflate în opoziție în cele două state militând pentru menținerea unei poziții ferme față de reformele propuse. În același timp, UE pare destul de fermă în politica sa de asigurare a stabilitocrației în regiune, oferind forțelor aflate la guvernare în cele două state suficiente asigurări privind stabilitatea politică, sacrificând totodată o serie de drepturi și libertăți civile.
Având în vedere multitudinea de presiuni (interne și/sau externe) exercitate asupra elitelor politice, ipoteza unui fitil care să declanșeze mișcări violente de protest nu este exclusă. Astfel, există riscul ca stabilitatea post-conflict garantată de UE (și alte organizații internaționale) să fie „plătită” de cetățenii ale căror drepturi au fost ignorate sau suprimate de-a lungul perioadei de reconstrucție post-conflict. Această saturație reprezintă, în opinia mea, principalul factor care ar putea declanșa confruntări (interne) în statele amintite, a punctat domnul Dragoș Ioniță, cercetător în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA din București.
Bomba Wagner
Recent Pristina a acuzat compania militară privată rusă Wagner de implicare în conflict, stârnind îngrijorare în capitalele euripene. „Există simpatizanți ultranaționaliști ai Rusiei și politicii beligerante a Moscovei în Ucraina, Damnjan Knežević fiind probabil cel mai vocal exemplu în acest sens. Recent, acesta a vizitat împreună cu un coleg din Narodne patrole (Patrula Poporului) sanctuarul Centrului Wagner, cumpărând suveniruri și cercetând spațiile de birouri. Însuși Knežević recunoștea într-un interviu acrodat în 2022 că trebuie asigurată „cooperare și asistență din partea Federației Ruse și a armatei ruse în cazul unui conflict în Kosovo”.
Există astfel premisele unei relații strânse între forțele ultranaționaliste de la Belgrad și renumita grupare de mercenari, în special dacă avem în vedere nivelul relațiilor bilaterale dintre Serbia și Rusia. Totodată, nu trebuie ignorat avertismentul lansat recent de Președinta Vjosa Osmani, referitor la potențial atac hibrid al Serbiei pentru a ocupa teritoriul kosovar” a mai precizat domnul Dragoș Ioniță, cercetător în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA din București.
„Cu toate acestea, este nevoie de dovezi concrete, strânse cu ajutorul instituțiilor abilitate să cerceteze posibile implicări ale unor agenți străini în Serbia și/sau Kosovo (servicii secrete, organe judiciare de anchetă). Nu trebuie uitat însă că și aceste instituții sunt (cu precădere în Balcanii de Vest) politizate și supuse unui proces de control, ceea ce conduce la limitări ale capacităților de a întreprinde investigații complexe într-o manieră obiectivă. Astfel, dovedirea unor implicări reale a grupului Wagner trebuie tratată cu profesionalism de toate instituțiile, pentru a evita un efect de contagiune (pornit de Rusia dinspre Ucraina) și decredibilizarea suplimentară a instituțiilor naționale, fapt care ar genera la rândul său o vulnerabilizare a statului în fața unor presiuni exercitate de agenți externi. Vorbim așadar de o ptențială spirală a insecurității, în cadrul căreia lipsa de informații clare cu privire la intențiile unui grup extern joacă un rol central” consideră domnul Ioniță.
Strategie rusă
„Asemeni recentelor sale tentative de destabilizare a statelor din regiune (ex. Muntenegru 2016), Moscova se folosește în cazul Belgrad-Priștina de toate resursele existente. Discutăm astfel despre presiuni exercitate direct/indirect asupra elitelor politice, garanții de securitate oferite Belgradului în cazul intensificării unor violențe în Kosovo, înființarea unor centre de asistență umanitară în Serbia, utilizate ca paravane pentru activități de instruire a forțelor paramilitare (aici intervine potențialul rol deținut de gruparea Wagner, amintită mai sus), încheierea unui acord în domeniul relațiilor externe, menținerea vie a discursului privind sprijinul acordat partenerilor din spațiul cultural slav, sau sprijinirea (declarativă) Belgradului în deciziile de sporire a securității la granița cu Kosovo. Aceste instrumente au un dublu rol: păstrarea Serbiei în sfera de influență a Moscovei și devierea atenției internaționale de la acțiunile desfășurate pe frontul din Ucraina” a mai adăugat domnul Ioniță.
Dilema sârbă
„În ciuda acestor acțiuni, Serbia rămâne un exemplu clasic de balansare, fiind deja cunoscute eforturile diplomatice ale lui Aleksandar Vučić de a menține relații strânse de cooperare atât cu Moscova cât și cu Bruxelles-ul, în tentativa de a mulțumi toți actorii politici de la Belgrad și de a-și garanta astfel sprijinul electoratului sârb. Având în vedere această strategie, precum și demersurile multidirecționale ale Moscovei de asigurare a loialității Belgradului, este dificil de anticipat măsura în care Kremlinul va reuși să mențină viu interesul Serbiei pentru o relație bilaterală strânsă cu un stat din ce în ce mai izolat – asemeni Iugoslaviei în anii ’90.
Fisurile din relația Serbia-Rusia sunt mai evidente ca oricând, în ciuda aparențelor – Belgradul a anunțat nu va recunoaște rezultatele pesudo-referendumurilor organizate de Moscova în regiunile ucrainene Herson, Donetsk, Zaporojie și Lugansk, condamnând totodată (în cadrul Adunării Generale a ONU) războiul de agresiune declanșat de Rusia în februarie 2022.
Astfel, conducerea de la Kremlin este nevoită să-și diversifice instrumentele de asigurare a influenței, intervenind implicit în relația Belgrad-Priștina, element destabilizator la nivelul Balcanilor de Vest. Acțiunile recente (amintite mai sus) denotă încercarea elitei politice ruse de a menține un nucleu de simpatizanți în rândul statelor europene fidele în mod tradițional politicii de la Moscova. Însă lipsa unor garanții reale de securitate și a unor beneficii politice și/sau economice, tind să transforme Rusia într-un actor irelevant în Balcani” concluzionează domnul Ioniță.