Citești: Magazin istoric

Potrivit prevederilor proiectului de lege adoptat, ”Ziua Românităţii Balcanice poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice de drept public ori privat, precum şi de către reprezentanţii României în străinătate, prin organizarea şi/sau participarea, în ţară sau peste hotare, la programe şi manifestări sociale, educative, cultural artistice, ştiinţifice, etc. dedicate acestei sărbători”.