Senatul de la București se reuneşte în plen, pentru alegerea preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului român. Coaliţia de guvernare îl susţine pentru această funcţie pe liderul PNL, Nicolae Ciucă. USR a propus în plenul Senatului pe Anca Dragu candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului. USR a solicitat şi mai multe minute pentru grupurile parlamentare să îşi exprime poziţia de la tribuna Senatului, solicitare care nu a fost supusă la vot.
Acord politic
Acesta şi-a depus luni mandatul de prim-ministru pentru a putea fi demarate procedurile privind rotativa guvernamentală. Pe 29 iunie 2022, Florin Cîţu a demisionat din funcţia de preşedinte al Senatului, iar de atunci interimatul este asigurat de Alina Gorghiu
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, odată cu terminarea grevei din Educaţie, în urma adoptării de către Guvern a mai multor măsuri privind salarizarea din sistemul de învăţământ, a venit momentul să-şi încheie mandatul de prim-ministru, iar după ce va merge la Palatul Cotroceni pentru formalizarea demersului, vor putea începe procedurile pentru efectuarea rotativei guvernamentale.
„În urmă cu aproximativ două săptămâni, împreună cu ceilalţi lideri de coaliţie am ieşit în declaraţie comună şi ne-am asumat cu toţii că rotativa nu se produce pe 25 mai, aşa cum era asumat, ci ne continuăm responsabilitatea astfel încât să închidem conflictul de muncă din Educaţie. Pe baza dialogului şi a tot ceea ce a putut să însemne o foarte bună coordonare la nivelul coaliţiei, la nivelul Guvernului, cu ministerele de linie şi cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, am reuşit să convenim asupra unei forme de act normativ, astfel încât doleanţele dascălilor să poată să fie acoperite şi în felul acesta să redăm încrederea şi respectul faţă de profesorii, faţă de educatorii, faţă de învăţătorii din sistemul de învăţământ românesc”, a declarat Nicolae Ciucă, luni, la Palatul Victoria.
Proceduri guvernamentale
Potrivit acestuia, actele normative adoptate asumă măsurile negociate iar sindicatelor le-a transmis să înţeleagă faptul că este nevoie de măsuri care să fie sustenabile, să nu fie populiste şi să reprezinte decizia politică responsabilă, atât în interes public, cât şi în interesul tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ.
„Ca atare, considerat fiind că acest conflict a fost încheiat şi aşa cum mi-am asumat şi ne-am asumat la nivelul coaliţiei, astăzi a venit momentul în care îmi închei activitatea de prim-ministru al Guvernului României. În felul acesta, în cadrul discuţiilor pe care le-am avut la nivelul coaliţiei odată ce am să merg să îmi depun mandatul la preşedintele României, la nivelul coaliţiei încep procedurile pentru efectuarea rocadei”, a mai declarat Nicolae Ciucă.